Si am pornit ca de obicei sambata dimineata cu un personal plin catre Bucegi. Eram decisi sa facem Bucsoiul, in caz ca ne permite vremea. Aveam un traseu de rezerva, si anume daca vremea era proasta urma sa ajungem in Malaiesti. Pentru ca totusi voiam sa urcam Bucsoiul am decis sa coboram in Predeal si sa lua o masina pana la Steaua. Ceea ce am si facut. In timp ce statea sa ne regupram la Steaua sus pe intaltimi se tot adunau norii si tuna si fulgera intr-o veselie. Am pornit-o voiniceste catre Diham si apoi catre Pichet. In pichet am facut pauza de masa si apoi am mers pe Tache urcand cu curaj si stiind ca ne asteapta cateva bucati bune de urcat. Nici nu am facut 10 minute pe Tache cand a inceput ploaia. Si ploua si ploua si ploua ca in cantec. Am stat ne-am pus gecile/pelerinele de ploaie si ne-am oprit putin sperand ca se va opri ploaia. Dar ploaia nici gand nu avea sa se opreasca. Pana la urma am plecat agale, eu convinsa fiind ca ne vom opri in Malaiesti, datorita ploii. Cand am ajuns la intersectie am votat democratic daca sa mergem spre Omu sau spre Malaiesti. Acum votul a fost democratic dar fiind 3 fete si 5 baieti am plecat catre Omu. Si am inceput sa urcam si ploaia a inceput sa se mai opreasca si usor usor cand am ajuns la stanci a iesit soarele. Mi-a placut foarte mult sa urc Bucsoiul mai ales ca aveam o problema personala cu acest varf de care ma speriasem foarte tare in iarna si nu prea ma atragea ideea unei excursii pe acea parte. Dar m-a surprins extraordinar de frumos. Poteca mergea printre jnepeni (clar ne-am facut fleasca intrucat jnepenii erau uzi caci tocmai plouase) au fost niste mici portiuni de stanca cu lant (alea mi-au placut foarte mult) si tot urcam si urcam si nu mai ajungeam pe varf. Eh si cand am ajuns pe ceea ce vedeam eu de jos ca fiind varful am constatat ca mai aveam de urcat. Am facut o mica pauza de admirat peisajul, ne-am umplut sufletul de frumos si am plecat mai departe. Surpriza cand am ajuns pe urmatoru varf am vazut ca mai aveam de urcat unu....si tot asa. In final am ajuns la o intersectie si cel care mergea in fata a mers pe o curba de nivel. Eu cu o prietena de-a mea am fost foarte fericite gandindu-ne ca ocoleste varful si ajungem direct in saua care ducea spre Omu. Ne-am inselat fireste deoarece omu a gresit drumu si ne-a ocolit pret de vreo juma de ora si pana la urma tot am urcat. Si cand intr-un final am ajuns pe varful Bucsoiu am constatat ca se vedea cabana de la Omu si ca in jur totul era superb. Soarele incepea sa coboare spre apus, lumina ce ne invaluia avea reflexe rosiatice muntii se vedeau clar atmosfera era curata si ma simteam pe acoperisul lumii. Senzatia de fericire pe care o simteam e greu de tradus in cuvinte (aveti mila de mine sunt o biata inginera) dar nu o voi uita curand. A urmat coborarea in sa si inca doua bucati de urcat. Dar am ajuns cu bine si fara prea multe aventuri la statia meteo de la Omu si ne-am oprit sa admiram frumusetea ce ne inconjura. Am stat minute intregi fara macar sa imi dau jos rucsacu din spate doar sa admir privelistea si nu mai simteam nici urma de oboseala. Ne-am cazat si am petrecut ca tot omu care ajunge la Omu. Am baut un vin am vazut un pui de urs, am iesit afara seara sa admir stelele si luminile oraselor ce se vedeau. Si pe urma am dormit. A fost o zi frumoasa, extraordinar de frumoasa in ciuda ploii si in ciuda urcusului greu drumul a fost de vis. A meritat si nu imi pare rau ca baietii au decis pana la urma pe unde mergem. A doua zi am fi vrut sa coboram pe Valea Gaura daca era vreme buna. Dar ati ghicit a plouat. Prin urmare am coborat pe valea Cerbului. La partea de coborare nu mi-a mai fost asa de bine. De la primi metri de coborare a inceput sa ma doara o glezna si apoi ultima bucata de traseu mi s-a parut un lung cosmar. Am facut o usoara cadere de calciu, care m-a pacalit ca simptome si aveam senzatia ca nu se mai termina traseul. Pe valea asta trebuie sa mai cobor odata pentru ca de data asta mi-a lasat o impresie foarte putin placuta.
Am ajuns in Corvin, ne-am reunit cu mai multe gasti care, culmea, fusesera tot in Omu si coborasera tot pe valea Cerbului, dar la ore diferite fata de noi. Si am avut timp sa iau o fiola de calciu, sa imi revin si chiar sa pot bea o bere. Pe drum spre casa Costica si Martzianu ne-au incantat cu cantece de munte si au reusit sa imi stearga amintirea neplacuta a trenului de 5, amintire ce ramasese din tura precedenta cand am avut noroc de "copilasi manelisti" cu casetofoane la ei.
A fost o tura foarte frumoasa si cu multe semnficatii pentru mine. Mai vreau pe Bucsoi, mi-a placut si m-a impresionat prin frumusetea traseului.
Acum va las ca marea ma asteapta si vreau sa fac o baie cum ajung :).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
comentarii