Lilypie Fourth Birthday tickers

vineri, 7 martie 2008

Saua funduri - mai 2007

Am fost in week-end in Crai. Toata excursia a inceput amuzant. Ne-am reunit in gara dimineata si am plecat cu trenul de 7,36. Veseli si binedispusi am pornit-o catre Predeal, unde urma sa ne astepte o masina. Exact cand a intrat trenul in Predeal a venit supracontrolul :)).Dar am rezolvat elegant, am coborat din tren si masina ne astepta. Un ARO vechi in care am incaput 8 oameni binecrescuti cu rucsaci cu tot si ajuns intai in Zarnesti, de unde am facut ultimile aprovizionari si apoi catre Plaiul Foii. La bariera am coborat cu totii si am pornit-o catre saua Funduri. Am inceput sa urcam pe barsa Tamasului. Foarte frumoasa zona.Urcam prin padure, destul de abrupt si vedeam cum ne apropiem de stanci. Cand am iesit din padure vedeam in zare refugiul Spirlea si ne-am oprit sa ne regrupam si sa luam o mica pauza de ciocolata, smochine biscuiti si alte energizante. De acolo am mers pe curba de nivel....da e vorba de curba de nivel model Piatra Craiului prin urmare am urcat continuu.Am trecut peste stanci si alte diverse obstacole.Am trecut de marele grohotis.Acolo au fost senzatii tari deoarece zapada se topea in mod neinspirat, pe sub pietre iar pe deasupra pietrelor erau urme de zapada si urme de gheata. Deci orice ai fi facut alunecai oricum. Fie ca alunecau pietrele, fie ca alunecai tu peste pietre cert e ca nimic nu era stabil.Evident sticla de apa mi-a cazut pe marele grohotis. Dar din fericire baietii m-au ajutat si au recuperat-o deoarece a cazut doar vreo 2 metri. Altfel am fi avut o problema. Apoi am ajuns pe langa pestera Stanciului si cerdacul Stanciului. E fascinant cerdacul. Mi-a parut rau ca nu am avut timpul necesar sa trecem prin el pentru ca deja era tarziu si mai aveam de mers. Am urcat in continuare si tot asteptam urcusul dificil de final. Pentru ca noi trebuia sa trecem creasta sa ajungem in refugiu. Si tot urcam si mi se spunea "stai ca inca nu am ajuns la urcus". Si dupa ce am trecut de niste stanci si am vazut cu adevarat urcusul ce reprezenta "ultimul asalt" m-am ingrozit. Mi-am adus aminte de vorba unui prieten de-al meu "ce-a fost mai greu a trecut, acum urmeaza imposibilul". Exact asa a fost. Urcus pieptis, foarte abrupt, grohotis ud, zapada, gheata tot tacamul. Pe masura ce urcam se intuneca si cobora ceata. Din fericire ceata deasa a fost doar cand am ajuns sus pe creasta. Pe de-o parte mi-a parut bine ca nu vedeam ce e sub mine, dar pe de alta parte mi-a parut rau ca nu am vazut exact ce am urcat. Am ajuns in creasta si deja ma simteam minunat. Trecusem peste momentul "imi vand echipamentul si nu mai merg pe munte", peste momentul "de ce oare nu am stat eu acasa, sa ma uit la televizor" si ma simteam minunat. Chiar daca era ceata, chiar daca imi era frig ma simteam in al noualea cer. A fost o senzatie ce a contracarat toata greutatea urcusului. Sus ne-am regrupat si alta dandanaie ca nu gaseam refugiul. Ne-am uitat stanga dreapta si nimic. De fapt ar fi trebuit sa coboram putin mai mult. Din fericire unul din baietii din grup s-a dus in recunoastere si a dat peste refugiu. Cand am ajuns acolo am constatat ca in refugiu erau deja trei brasoveni, mai putini amabili, deoarece atunci cand am strigat noi daca e cineva in refugiu ar fi putut sa iasa cu o lanterna sa ne faca un semn. Dar au preferat sa stea cuminti inauntru sperand probabil ca noi nu vom reusi sa gasim refugiul. Din fericire totul e bine cand se termina cu bine si am gasit refugiul, ne-am cazat si am iesit afara sa mancam. Mi-era atat de foame incat nu stiam ce sa mananc mai repede. Si obositi si multumiti ne-am asezat la masa si la o cana de vin fiert (care a mers atat de bine incat i-a urmat o alta cana si inca una...) si am cantat, am povestit, am facut ciuperci pe primus si ne-am simtit extraordinar. Pe la 2 noaptea am clacat si am adormit. Ne-am inghesuit in refugiu si am dormit. Chiar mi-a fost cald ca eram multi. Dimineata ne-am trezit am baut "cafea" apoi am mancat ceva si am pornit-o la vale. Am trecut dupa o coborare destul de abrupta in prima parte, pe la canton lespezi apoi am ajuns la table. La table ne-am oprit si am facut gratar, fiind constienti ca pierdem trenul din Zarnesti. Dupa care multumiti si satui am plecat catre prapastiile zarnestilor. Ca sa ajungem in prapastii am trecut prin cheile Pisicii. A fost o bucata de drum fascninanta. Defileul e surprinzator si tare frumos. Abrupt la coborare, bolovanii pusi cam departati pentru lungimea picioarelor mele, dar descurcabil si mi-a placut tare mult. Apoi am ajuns in prapastii si am luat-o la picior catre gura raului unde ne-am oprit la o bere si sa ne hidratam si sa facem un plan de bataie cum ajungem acasa. Am reusit dupa indelungi negocieri sa luam o masina catre predeal, masina ce ne-a lasat la iesirea din predeal si am cam alergat pana la gara. Din fericire am ajuns cu 5 min inainte de plecarea trenului (ultimul tren spre bucuresti) si am reusit sa il prindem. Am ajuns franti de oboseala si am facut un dus si nani nani urias. Ma simteam foarte obosita dar foarte multumita ca am reusit sa mergem si sa ajungem cu bine si sa realizam ce ne-am propus. M-am convins ca e un munte dificil Craiul. Dar e atat de frumos. Ramane dragostea mea cea mare. Si acum astept cu nerabdare urmatoarea plecare in Crai....deja mi-e dor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

comentarii