Saptamana mondiala a alaptarii

Pentru ca 1-7 august este declarata saptamana mondiala a alaptarii si pentru ca sustin din tot sufletul alaptarea la cerere m-am gandit sa povestesc aici experienta mea privind alaptatul.

Mi-am dorit de cand eram gravida sa alaptez.Ma rugam sa am lapte sa imi pot hrani copilul.Si dupa primele luni de sarcina cand am avut alte temeri (doctorii, in ziua de azi cam baga frica in tine cu o gramada de teste si testulete ce trebuie sa le faci) am inceput sa ma documentez privind alaptarea.Si din toate materialele ce le-am gasit cel mai mult m-a ajutat cursul dnei Ana Culcer referitor la alaptare.Deci cand m-am dus la maternitate eram toba de carte.A contat caci stiam in ce pozitie sa il pun la san, si cat sa il tin.Cand am ajuns la maternitate lucrurile nu au stat asa cum visam eu.Eu visam sa nasc normal si in maxim 2 ore sa ajung la copil sa il alaptez.Ei bine nu a fost asa deoarece pana la urma desi pornisem sa nasc normal am ajuns la cezariana.In spitalul in care am nascut eu, Filantropia, nu se practica sa iti aduca copilul la san in primele ore dupa nastere.Deci a trebuit sa stau departe de puiul meu approx 10 ore.Dupa 10 ore insa am reusit cu niste eforturi imense (cine a facut cezariana stie cum e) sa ajung in salonul unde erau bebelusii.M-am simtit la fel de fericita ca atunci cand am ajuns iarna pe varful Omu.Efortul oricum a fost asemanator desi trebuia sa merg doar un culoar amarat.Cum am ajuns era ora de alaptat (de asemenea la Filantropia se practica alaptatul dupa orar) si l-am pus la san.In prima faza nici Edi nu prea stia ce sa faca nici eu nu aveam nimic.Dupa putin timp Edi a inceput sa suga.Ce sugea el stie ca io nu simteam ca ar curge ceva.Dar l-am tinut la san (in ciuda sfaturilor) cat m-au lasat asistentele sa stau acolo sa alaptez.Am venit prima si am plecat mult dupa ce a plecat ultima mamica.Si la urmatorul alaptat la fel.Spre seara am observat ca aveam cateva picaturi de colostru.Mi-era o frica nebuna de momentul in care urma sa vina laptele.Mentionez ca eu am sanii mari si toata lumea imi zicea "sa va mulgeti ca sigur o sa aveti foarte foarte mult lapte si o sa faceti mastita".Mastita asta a fost frica mea privind alaptatul.Dar din fericire lucrurile au decurs foarte bine.Edi a supt si in felul asta mi-a desfundat canalele, mi-a venit lapele sanii s-au angorjat putin dar am rezolvat cu comprese cu apa rece (tot cursul dnei Culcer sa traiasca) si uite asa am ajuns sa alaptez.Cand am ajuns acasa totul parea sa fie oki pana in ziua numarul 7 cand Edi a stat practic toata ziua lipit de san.Eram disperata, nu puteam sa fac nimic, cum il desprindeam de san cum plangea.Evident concluzia mea si a celor din jur "nu am/ai suficient lapte".Si aici a intervenit al doilea ajutor.Adelle mi-a dat adresa de email a lui Rox.Intre timp Adelle ma lamurise ca si fetita ei sugea in disperare cand au ajuns acasa de la maternitate.Si uite asa i-am scris disperata lui Rox si ea mi-a explicat cu calm ca se intampla ca Edi are un puseu de crestere si asa se intampla la copilasii alaptati exclusiv.Sa nu ma mir si sa incerc sa rezist sa ma odihnesc cat pot si cum pot si sa ii dau papica cum cere el ca stie mai bine ca mine ce ii trebuie.Si m-am linistit.Fireste ca in maternitate nu mi-a spus nimeni nimic in sensul asta.Nu mai spun ca le dadeau supliment.Noroc ca m-am prins si veneam sa alaptez cu un sfert de ora mai devreme ca altfel ii dadeau supliment si copilul era satul.Dar din fericire veneam mai repede si il prindeam flamand si sugea omuletul :).Era asa de dulce.Bine acum este si mai dulce cum se arunca asa cu pofta mare asupra sanului.Imi place sa alaptez.E o senzatie unica si imi provoaca mie o stare de fericire teribila.Si am eu senzatia ca si Edi e multumit.E momentul nostru doar.E dupa ce au trecut primele zile a inceput odiseea iesitului afara.Prima plimbare, care a durat fix 10 minute, a fost un fiasco total, Edi a urlat continuu.Desigur era in timpul puseului de crestere si eu il luasem de la san ca sa il plimb si nu i-a placut.Pe urma am iesit afara si aveam un biberon la mine (ma mulgeam si puneam lapte in biberon).Initial aveam o usoara retinere in alapta in public.Dar Edi nu vrea biberon.Nu ii place si pace.Prin urmare il luam degeaba.Copilul urla si laptele din biberon il aruncam asa ca am decis ca era momentul sa il alaptez in public.Si asa am alaptat in parcare la Bila, in toate parcurile din cartierul meu, pe o bordura in fata liceului Dante (ca bancile erau mult prea departe) si tot asa.Pana la urma Edi e cel mai important si conteaza sa ii fie lui bine.Cam asta a fost experienta mea privind alaptatul.Sper din tot sufletul sa reusesc sa il alaptez pana la 1 an cel putin.