Sa continui dara aventura noastra in muntii Rodnei. Bun am pornit in sus catre Ineu. Peisajul de vis am urcat o coasta numai ca sa fac poze si sa pot admira peisajul integral. Urcusul usor fara probleme. Am mers tot la deal si am ajuns in Saua cu lac unde ne-a intampinat prietenosul indicator "catre pietrosu 15 - 16h" :)). Am urcat pe Ineu si am avut iarasi sentimentul acela sublim ca am reusit sa ajung acolo. A fost frumos caci exact cand am ajuns pe varf a disparut ceata ce ne dadea tarcoale toata dimineata si peisajul ni s-a aratat in toata splendoarea lui. De pe varf se vede poteca de creasta serpuind pe sus. Parte din grup a obosit mai mult decat am evaluat eu ca se va intampla. Dar asta e, eu una mi-am tras invatamintele din toata aceasta excursie si raman la parerea mea, muntele testeaza prieteniile si cele adevarate raman. In continuare drumul de creasta e usor, poteca nu e nici prea ingusta nici prea lata, in jos vaile sunt line si peisajul fascinant. O singura portiune de creasta a fost "sexi" cu un pic de stanca si grohotis si hau in jos. Dar nu e grav, doar putina atentie este necesara. Pe urma am campat intr-o sa unde era si apa ceea ce m-a derutat si m-a facut sa cred ca am ajuns in Saua Gargalau. De fapt mai era cam o ora de mers pana in saua Gargalau dar asta am descoperit a doua zi dimineata. Oricum dinstantele intre locurile unde exista apa pe creasta sunt asa cam la o zi de mers. Dupa ce am ajuns pe varful Gargalau si m-am amuzat de intamplare am vazut saua Gargalau lipita de saua Galatului unde intr-adevar era un loc foarte bun de campat si era apa din belsug. Am facut popas de realimentare cu apa si de masa si pe urma am dat piept cu Varful Galatului. Dupa care au mai urmat o serie de alte varfulete mici. Eu speram sa recuperam intarzierea si sa ajungem in Tarnita la cruce insa nu s-a intamplat. Practic am ramas cu o ora in urma mereu fata de planul gandit initial dar asta e realitatea din teren e diferita de ceea ce planuiesti acasa pe hartie si oricum nu era mare lucru ca eram cu o ora intarziere. Partea mai putin buna a fost ca iubi a avut ceva probleme de sanatate si in urmatoarea dimineata am decis ca este mai sigur sa coboram pentru ca nu se simtea bine deloc. Inainte de asta am campat intr-un loc tare frumos in apropiere de zona denumita La carti. A urmat o seara placuta in jurul focului si somn de voie pana in dimineata urmatoare cand batul de la cortul meu a pocnit pur si simplu lucru ce m-a intristat si suparat teribil dar proabil ca a fost un semn totusi ca trebuia sa coboram. Am pornit curajosi catre Tarnita la cruce si apoi catre localitatea numita Romuli. Coborarea din creasta lejera. Foarte lejera. Aproape suspect de lejera. Si evident ca mi-am amintit mult prea tarziu ca eu observasem pe harta niste zone de abrupt la sfarsitul coborarii catre Romuli. Cand am ajuns pe acele zone mi-am adus aminte de harta :)).A fost o bucata buna, exact la sfarsitul traseului unde era tare abrupt dar nu era foarte lunga portiunea. Destul de lunga insa pentru picioarele noastre obosite. Cand am iesit din traseu am dat intr-un drum forestier marcat "Romuli, 8km - 3h". Am realizat cu totii ca nu ai cum sa faci 8 km in trei ore cand e vb de coborare lina pe drum forestier. Dar am luat varianta optimista si am zis ca 8 km ii facem in vreo 2 ore. Buuuun. Norocul nostru a fost ca am gasit un tanar domn cu un camion cu pietre care si-a facut mila de noi si ne-a luat in camion care in cabina care printre pietre. O sa las baietilor care au calatorit printre pietre placerea de a povesti acest episod. Eu cu fetele am calatorit cu domnul in cabina de la camion. Pentru mine pe de-o parte a fost distractiva m-am dat cu camionul, pe de alta parte eram foarte ingrijorata din cauza sanatatii iubitului mei si ma gandeam cum sa fac sa gasesc antibiotice in Romuli. Am reusit sa ajungem in carciuma satului unde am baut o bere extrem de buna. Mi-a picat berea aia la fix caci mi-era tare sete si era unica bautura rece. Da as putea spune ca a fost una din cele mai bune beri pe care le-am baut vreodata. Si cei din carciuma ne-au indrumat la moasa satului unde am reusit sa gasim antibiotice. Pana la urma problema de sanatate s-a dovedit cu mult mai serioasa dar din fericire totul s-a terminat cu bine si acum toata lumea e sanatoasa tun.
Concluziile generale sunt ca Rodna sunt niste munti superbi ca merita drumul pana la ei desi e un drum tare tare lung. Merita fiecare minut petrecut acolo. Cu vreme buna vara sunt niste munti usori iarna nu m-as risca fara echipament complet si cu echipament nush cat de curajoasa as fi (pericolul de avanlanse este destul de mare la cum am vazut eu crestele si vaile).
Coborarea si urcarea din Romuli nu as recomanda-o decat asa in caz de urgenta.
Imi doresc sa ma intorc in Rodna pentru ca nu am urcat Pietrosu si imi doresc foarte mult asta. Si iarasi sper sa reusesc sa cobor in Maramures.
A fost o tura frumoasa in care am invatat foarte multe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
comentarii