vineri, 9 august 2013

Vacanta, vacanta

Timpul de scris pe blog s-a redus la maximum evident.Am muncit anul asta din greu sper sa se vadă si rezultate.Acum suntem in vacanta si la finalul vacantei (care se apropie totuși cu pași repezi) ne pregătim de un alt an de munca, an școlar in care fiul nostru începe grădinița. Avem de gând sa începem relaxat, sa il duc numai dacă va dori acest lucru.Cred ca ii va plăcea pentru ca este la etapa când cauta compania copiilor si ma părăsește cu mare drag atunci când radarul detectează copiii in zona :).
Dar acum sa vorbim despre vacanta.
Am stat noi și ne-am gândit și ne-am răsucit cum sa facem și unde sa mergem.Urma sa mergem cu cortul, urma sa ne întâlnim cu niște prieteni ce veneau cu o rulota și voiam sa stam undeva într-un camping frumos, nu prea scump și sa urcam pe munte.Ne-am sucit și răsucit și tot la Borșa am ajuns. Rodna ne atrage ca un magnet așadar am decis ca acolo vom merge și vom urca pe Pietrosul Rodnei. Zis și făcut. Ne-am oprit câteva zile la Bălan sa ii vizitam pe bunici și apoi am pornit-o către Borșa cu un tren de noapte. In trenul de noapte, surpriza, copilul nu a vrut sa doarmă. De unde pana atunci dormea în tren cam de la Sinaia pana la Izvoru Oltului  (adică asa preț de 3 ore) în timpul nopții i s-a părut ciudat sa doarmă în tren deci nu a dorit sa practice sportul asta.Cu greu l-am convins și a dormit exclusiv la mine în brate deci va dați seama cam cât de obosita am ajuns (eu aia care nu pierd nopțile ca încă am mari restante la somn).Drumul a fost totuși ok, noaptea a fost răcoare și am ajuns în Borșa dimineața la ora 7 când am rememorat întâlnirea noastră memorabila cu fetele (acum 4 ani Ionica, Adriana, Yeti va mai aduceți aminte?). In buna tradiție borsana tocmai se deschidea cârciuma din centru la care am băut noi doi câte o cafea și Edi o ciocolata calda (pe principiul mami da io ce beau, vreau si eu sa beau ceva si ceaiul nu imi place). Am pornit-o apoi agale pana in camping (Borsa - Tursism, www.borsa-turism.ro), ne-am întins cortul după ce am povestit cu oamenii primitori ce patronează acest camping și am tras un binemeritat pui de somn.Vremea a ținut cu noi a fost nor și răcoare astfel încât ne-am odihnit foarte bine. Si asa a început aventura noastră maramureșeana. Nu ne-am întâlnit cu fetele dragi din Maramureș căci programele nu s-au suprapus dar cu siguranță mai mergem căci noua ne place mult zona.
Am urcat pe un traseu pe dealurile din zona si ne-am antrenat pentru Pietros.Ne-am plimbat prin Borșa ne-am jucat cu alți copii ce erau prin zona si când au venit prietenii noștri din Târgu Mureș am pornit-o către Cascada Cailor.Cascada ne aștepta surprinzător de silențioasă. Pare ca apa ce odinioară curgea în șuvoaie zgomotoase a scăzut considerabil căci nu se auzea mai nimic, nici măcar când ne-am apropiat. Pana la cascada am urcat cu telescaunul spre deliciul lui Edi.Eu am savurat drumul dar la coborâtul din telescaun (din ala vechi nu e modernizat) mi-a fost o fricaaaaaaaa....N-am pățit niciodată nimic când am coborât din telescaun si cu toate asta mi-e o frica de episodul asta de nu pot povesti.Dar am coborât fără incidente si am mers prin pădure spre cascada. Dupa ce am luat prânzul la cascada am pornit-o la vale sa facem un pic de mișcare dupa masa.Noi, ca Edi a dormit liniștit in manduca (manduca rezista si acum la 3 ani si 2 luni) si si-a facut somnul de amiaza.A fost o plimbare de antrenament numai buna caci in ziua următoare am atacat vârful. Vremea a fost frumoasa, un pic prea calda dar totusi frumoasa.Am urcat cu mare veselie si imi aminteam de acum patru ani, locul unde am găsit zmeura (era si acum o grămadă de zmeura), locul unde ne-am rătăcit (culegând zmeura evident) porțiunea de sub stația meteo care pare interminabila si deodată puf estu la meteo asta numai după ce ai senzația ca nu mai ajungi. O data ajunși la meteo am luat o binemeritata pauza de masa si am decis ca eu si Edi sa rămânem sa ne jucam si sa culegem afine si restul găștii sa urce pe vârf. Edi nu a prins o zi foarte buna când am urcat pe vârf. Nu voia la deal, nu voia in brate, nu voia pe jos de fapt nici el nu stia ce voia.Asa ca am rămas sa ne jucam si a fost o decizie înțeleaptă pentru ca ne-am reconectat si a fost foarte bine.A cules afine, am curățat tot afinișul din zona unde stăteam, ne-am plimbat cu 'trenul', ne-am ascuns de cai (si de cai mi-e frica si tot se plimbau prin zona cei doi cai cu care isi fac aprovizionarea cei de la meteo).In timpul asta gașca a urcat pe vârf si au făcut pozele de sus si au coborât la noi, fericiți si mulțumiți de realizarea lor.Eu i-am însoțit cu gândul si cu conștiința faptului ca Pietrosul nu pleacă nicaieri si cand Edi va fi pregătit poate ca vom ajunge împreună acolo. Si eu oricum l-am urcat o data asa ca nu avea de ce sa imi para rau.
A doua zi toata gasca s-a resimtit. Singurul vioi dupa traseu era, evident, Edi.Asa ca am decis sa facem o tura cu mașină si am pornit-o catre Sighet, prin frumosul tinut maramuresan. Am mancat foarte bine in Sighet, Casa Iurca de Calinesti se cheamă restaurantul, foarte child friendly si mâncare foarte buna la un pret rezonabil. Portii imense însă dacă ajungeți pe acolo nu comandați doua feluri (cum am facut noi fiind foarte infometati) ca nu puteți birui.Am pornit-o apoi înapoi spre Borsa pe Valea Izei si ne-am bucurat la vederea caselor tradiționale maramuresene, a portilor sculptate, am vazut muzeul porților sculptate de la Barsana, manastirea Barsana, un muzeu al traditiilor maramuresene vechi ce e in interiorul manastirii si valea Izei in sine care este foarte frumoasa. In urmatoarea zi am plecat fericiti si multumiti de tot ce am vazut. Trenul spre casa l-am luat din Sacel si drumul nu a fost lipsit de aventuri.Abia ce plecasem din Sacel si am gasit pe linie (singura pe care se circula) un tren ce avea locomotiva defecta. Si astepta locomotiva tocmai de la Beclean pe Somes. Noi ar fi trebuit sa stam 40 min in Beclean sa prindem legatura catre Izvoru Oltului. Dupa ce trenul nostru a cuplat cu trenul oprit, la tras pe linia moarta si a deblocat linia pe care se circula de la Salva la Viseu au trecut cele 40 de minute si ne gandeam daca avem sanse sa prindem legatura. A recuperat totusi parte din intarziere asa ca am reusit, la limita sa prindem trenul de Izvoru Oltului. Cat despre ce vagoane au la clasa 1.....nu mai povestesc. Pot spune doar atat: prin geam nu se vedea nimic iar aerul conditionat era conditionat de usa si geam....Toaletele nu va mai spun cum erau ca vi se face rau. Dar vagonul era clasa 1 cu pretul aferent evident.Si asa s-a incheiat aventura noastra maramuresana, cu inca cateva zile petrecute in curtea bunicilor la Balan. Dupa ce am vazut ca Edi nu e in forma de urcat nu ne-am mobilizat sa mai urcam la Piatra Singuratica, a ramas pe data viitoare cand venim la Balan. Si acum cateva poze:



Vreau sa stau si eu putin ca am obosit!





Manduca rezista!







Somnul de frumusete, tot in manduca

Bananele sub vf Pietros au un gust foarte bun





Asta da traseu (fericiti ca am ajuns la masina)



La Barsana


La revedere Rodna


La revedere Maramures

Un comentariu:

comentarii