Am fost la munte intr-o tura de-o zi.M-am incarcat cu energie si mi-a plaaaaacuuuuuuut.Mai vreau. Dar oricum mi-am incarcat bateriile pentru o perioada.
Edi s-a comportat bine.A crescut si nu mai vrea sa fie purtat asa cu orele. Dar ne-am descurcat.A urcat pe jos, am mai facut pauze (multumim Cristina si Croco ca ne-ati asteptat). Janos a fost fireste ca pestele in apa. La intoarcere a regasit drumul (traseul nu e marcat) fara probleme. Eu sigur ratam luminisul in care faceam trecere de la poteca marcata la cea nemarcata.
Am pornit din Busteni, de la Camin Alpin. A fost superb, soare, frumos cald dar nu prea cald, o zi minunata de toamna. Poteca serpuia usor si noi urcam.Edi a vrut sa suga, l-am mutat in fata si tot urcam si ma minunam cat e de frumos.Pe urma tanarul s-a suparat asa ca l-am coborat din manduca si am mers o bucata de manuta stand si admirand cum urca copilul meu la doar 15 luni catre leaganul alpinistilor din Bucegi. Ideea era sa ajungem totusi in timp util caci am fost cu doi buni prieteni care voiau sa se catere pe un traseu ce pornea de langa refugiu si dura cam 3 ore asa ca nu voiam sa stam prea mult pe drum.Eu nu mai urcasem pe traseu, nu era marcat si nu stiam poteca. Dar la un moment dat, cand poteca nu mai facea ramificatii le-am spus sa mearga mai repede ca noi obosiseram.Cand spun noi ma refer la mine si la Edi.Edi a urcat doua bucati de drum considerabile pentru piciorusele lui mici.Eu insa am obosit. Pe drum ma gandeam la HSM cum sta el parasit intr-un colt al blogului meu….si imi ziceam cuvinte dulci pentru asta. Pentru ca da, am simtit fiecare kg plus pe ultima bucata de traseu. Cand am ajuns la refugiu aveam crampe musculare ceea ce nu mi s-a intamplat niciodata de cand urc eu pe munte (si aveam mai multe kg in anumite perioade ale vietii mele). Si chiar am obosit. Dar privelistea de la refugiu m-a recompensat. Si bucuria lui Edi care a explorat fiecare coltisor al refugiului. Si al zonei de langa.Ba chiar a facut plaja ca era soare si cald. Prietenii nostri au reusit sa faca traseul ce si l-au propus. Cand am ajuns sus eu nu am putut manca dar Edi nu stia ce sa manance mai repede. Era asa de haios ca mesteca intr-una. Avea intr-o mana o bucatica de carne, in alta niste rosie si Janos ii dadea paine cu zacusca (e fan zacusca caci fireste e facuta cu vinete si cred ca vinetele sunt legumele lui favorite). La coborare Janos e maestru si am stabilit ca duc eu rucsacul si el il duce pe Edi.Am prins un moment foarte bun pentru Edi la coborare caci a adormit aproape de finalul portiunii abrupte (care mi-a scos mie peri albi la urcus) si a dormit pana aproape de finalul traseului = copil vesel si fericit. Ne-am oprit la iesirea din traseu si am facut pauza de masa (ghiciti cui ii era foame…ati ghicit Edi a mancat un iaurt, paine cu zacusca si inca o portie de carnita; se bateau turcii la gura lui). Am cautat apoi un parc in Busteni si am gasit ceva in centru care nu are decat un leagan mic de tot in rest nimic deosebit.
Am cautat de asemenea un tomberon unde sa aruncam gunoiul ce l-am adus de pe munte. Credeti ca am gasit? Credeti cumva ca la iesirea din traseu (desi mai multe trasee isi au punctul de pornire la Camin Alpin) exista vreun tomberon? Evident ca nu. Si am vrut sa intru la jandarmeria montana sa intreb unde pot arunca gunoiul.Dar in curtea jandarmeriei era un tomberon prin urmare am aruncat gunoiul acolo sub privirile uimite ale unei doamne care statea in curte.
In tren a fost destul de ok. Am ajuns la timp in Gara de Nord dar pe Valea Prahovei a mers incet incet daaaaaar important e ca am ajuns la timp. Edi a dormit in tren si azinoapte a dormit bustean deci e bine sa repetam iesirile la munte ca au efect bun.Copilul a mancat a dormit tun se vede ca a urcat.
In concluzie am ajuns in refugiul Costila.Privelistea este superba.Refugiul ok.altitudine 1690m. Prieteni dragi cu care am urcat si ne-am bucurat din tot sufletul ca ne-am vazut. Liniste si aer curat.Soare.Si munte.A fost o zi perfecta cu toata oboseala.A meritat din plin.Mi-am reincarcat bateriile.
Si azi Edi mi-a aratat care e nasul lui Edi :D. Cred ca usor usor incearca sa isi spuna pe nume.Azi facea ucicicici asa cum face trenul.
In concluzie ne-a placut mai vreeeeeeeeeeem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
comentarii